Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene
08:46 | 20.10.2022 Categorie: Comunicate
Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă a primit-o la MAEIE pe ambasadoarea Sloveniei în Republica Moldova, Lea Stančič
Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă a primit-o la MAEIE pe ambasadoarea Sloveniei în Republica Moldova, cu reședința la București, care a desfășurat o vizită de lucru la Chișinău. Interlocutorii au pledat pentru aprofundarea dialogului bilateral, în spiritul relațiilor de prietenie și bună cooperare dintre Moldova și Slovenia, inclusiv în plan regional și în cadru multilateral.
Diplomații au discutat necesitatea impulsionării contactelor de nivel înalt prin organizarea vizitelor bilaterale. Un subiect aparte a constituit intensificarea cooperării comercial-economice și schimbul de experiență în domeniul finanțelor publice prin intermediul Centrului pentru excelență în finanțare, care își are sediul la Ljubljana.
De asemenea, ambasadoarea Lea Stančič a reiterat deschiderea părții slovene pentru suport și oferire a expertizei pe dimensiunea integrării europene, în calitatea noastră de stat candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, precum și implementarea unor proiecte în domenii sectoriale: împădurire, digitalizare, asistență pentru dezvoltare și investiții.
Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă a punctat pașii fermi pe care îi întreprind autoritățile în procesul de reforme orientate pentru dezvoltarea europeană a țării noastre, dar și situația regională în contextul războiului nejustificat al Federației Ruse împotriva Ucrainei, impactul socio-economic asupra țării noastre și criza energetică.
În context, diplomatul moldovean a reiterat invitația pentru Slovenia de participare la lucrările Platformei de sprijin a Republicii Moldova, care va avea loc luna viitoare la Paris.