ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O carte despre cultura educației familiale a fost lansată la Biblioteca Națională

14:08 | 21.10.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. La Biblioteca Națională a Republicii Moldova a avut loc lansarea cărții ”Universul familiei. Familia ca proiect existențial și cultura educației familiale”, semnată de Larisa Cuznețov, doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar la UPS ”Ion Creangă" din Chişinău, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Elena Pintilei, directorul instituției gazdă, a menționat că volumul are 410 pagini, a apărut într-un tiraj de 200 de exemplare și include două monografii: „Familia ca proiect existențial. Management familial” (2018) şi „Cultura educației familiale sau mica enciclopedie de formare a competențelor parentale” (2020). Acestea s-au bucurat de o înaltă apreciere din partea studenților, masteranzilor şi doctoranzilor, precum și a pedagogilor, consilierilor familiali şi părinților. 

Potrivit sursei citate, lucrarea de față vine să ajute familia, să îmbogățească părinții cu noi cunoștințe și abilităţi, să susţină dezvoltarea competențelor de autoeducaţie şi autoactualizare în formarea copiilor şi adolescenţilor. Cartea este orientată spre acordarea unui ajutor concret familiei, pedagogilor şi psihologilor, care se ocupă de educația copiilor şi susţin implicarea părinţilor în activitatea şcolilor/atelierelor de perfecţionare pentru formarea competenţelor parentale şi optimizarea educației familiale.

Larisa Cuznețov a obținut titlul ştiinţifico-didactic de profesor universitar în 2008. A publicat circa 210 lucrări ştiinţifice.

În fața celor prezenți la lansarea de carte a evoluat Ansamblul de violoniști ”Corzile fermecate” de la Școala de Arte ”Alexei Stârcea”, condus de Victoria Cuculescu, maeștri de concert – Daniela Cihican și Maria Lazariuc.

img22007930

img22007930

img22007930

img22007930

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!