ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zilele Filmului Românesc vor ajunge la Nisporeni

17:08 | 21.10.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. La fel ca anul trecut, Zilele Filmului Românesc (ZFR), ediția a VIII-a, continuă şi în alte cinci oraşe din Republica Moldova - Bălţi, Soroca, Nisporeni, Călăraşi şi Cahul, unde sunt prezentate câteva dintre peliculele din selecţia de la Chişinău. Pe 22-23 octombrie ZFR vor ajunge la Nisporeni, proiecțiile vor derula la Casa Națională, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, evenimentul se va deschide cu un film dedicat copiilor. Astfel, publicul tânăr va putea să vadă “Străjerii Deltei” (2021), un film de aventuri realizat de Liviu Mărghidan. Mai mulţi copii îşi petrec vacanţa de vară într-o tabără din Delta Dunării, unde învaţă cum să supravieţuiască în sălbăticie. Într-o zi, în timp ce curăţă apele Deltei de sticle de plastic, dau peste doi braconieri care pescuiesc ilegal folosind un dispozitiv electric, aşa că acum copiii au o misiune importantă.

De la San Sebastian (Spania), unde a fost inclus în secţiunea competiţională New Directors, vine “Marocco” (2021), al doilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu. Pelicula, care a fost selectată anul acesta şi în competiția internaţională de la TIFF, urmărește destinele a două iubiri ce ajung în situații de viață și de moarte, ca urmare a neîncrederii.

Din secțiunea FOCUS Dorel Vișan, cu ocazia împlinirii a 85 de ani ai marelui actor, se va proiecta “Senatorul melcilor” (1995, regia Mircea Daneliuc), un film care a făcut parte din competiţia Festivalului de la Cannes. Dorel Vişan interpretează un senator aflat într-o vizită într-un sat, unde trece prin evenimente comice în timp ce profită de ospitalitatea localnicilor, ignorând în acelaşi timp problemele lor majore.

 “Crai nou” (2021), debutul regizoarei Alina Grigore, are în prim-plan o tânără care se zbate să urmeze studii superioare și să scape de violența bărbaţilor din familia sa disfuncțională. Pelicula a câştigat anul trecut premiul cel mare, Scoica de Aur, la Festivalul de la San Sebastian. 

Zilele Filmului Românesc sunt organizate de Asociaţia Cineaştilor Independenţi ALTERNATIVE CINEMA din R. Moldova și casa de producţie ROVA FILM din România.

img22007933

img22007933

img22007933

img22007933

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!