Președintele turc propune un referendum cu privire la purtarea vălului
13:20 | 23.10.2022 Categorie: Externe
Ankara, 23 oct. /MOLDPRES/. Un referendum asupra unei schimbări constituţionale pentru a garanta dreptul de a purta văl în aparatul public, în şcoli şi universităţi a fost propus sâmbătă de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
"Dacă ai curaj, vino, să supunem acest lucru la referendum. Să decidă poporul", a spus Erdogan într-o alocuţiune televizată, adresându-se liderului principalului partid de opoziţie, Kemal Kilicdaroglu, cel care a propus iniţial o lege pentru garantarea dreptului de a purta văl.
Discuția cu privire la purtarea vălului islamic s-a intensificat în Turcia, în perspectiva alegerilor prezidenţiale şi legislative care au loc anul viitor.
Portul vălului a fost mult timp interzis pentru personalul din funcţii publice, în şcoli şi universităţi, precum şi în anumite locuri, inclusiv în parlament şi sediile armatei. Turcia este un stat majoritar musulman, dar laic prin Constituție. Restricţiile au fost ridicate în 2013 de guvernul lui Erdogan.
Recent, Kemal Kilicdaroglu, liderul CHP (Partidul Popular Republican), a declarat că "au fost erori în trecut în legătură cu vălul" şi "e timpul" ca această problemă să fie adusă în discuţie, el vizând astfel, potrivit observatorilor, să le arate alegătorilor conservatori, care votează în mod tradiţional pentru partidul lui Erdogan (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, AKP), că nu au de ce să se teamă în cazul unei schimbări de putere.
Foto simbol