Ucraina cere ca FIFA să excludă Iranul de la Cupa Mondială 2022
10:40 | 01.11.2022 Categorie: Sport
Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. Federaţia ucraineană de fotbal a decis să se adreseze FIFA pentru a cere excluderea Iranului de la Cupa Mondială din Qatar (20 noiembrie - 18 decembrie 2022), informează agenţia DPA, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii luni, Comitetul executiv al Federaţiei din Ucraina vrea ca naţionala iraniană să fie exclusă de la turneul final pentru "posibila implicare a Iranului în agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei".
Ucraina a fost invadată de Rusia în luna februarie a acestui an. Selecţionata ucraineană de fotbal a ajuns până în etapa finală a play-off-lui de calificare al zonei europene, fiind învinsă de Ţara Galilor în iunie.
Directorul executiv al clubului ucrainean Şahtior Doneţk, Serghei Palkin, a îndemnat săptămâna trecută FIFA să împiedice Iranul să ia parte la competiţia din Qatar, sugerând ca locul său să fie luat de Ucraina.
Comunicatul postat pe site-ul oficial al Federaţiei ucrainene de fotbal face referire la faptul că într-o şedinţă a Comitetului său Executiv s-a decis să se facă apel la forul fotbalistic mondial, dar nu menţionează posibilitatea înlocuirii Iranului la turneul din Qatar.
Forul de la Kiev subliniază că a decis să solicite FIFA excluderea Iranului de la Cupa Mondială 2022, "luând în considerare informaţiile mass-media privind încălcările sistematice ale drepturilor omului în Iran, care pot încălca principiile şi normele Statutelor FIFA, ţinând cont de Rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate al ONU privind impunerea de sancţiuni Iranului şi posibila implicare a Iranului în agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei".
Iranul urmează să dispute meciul său de debut la Cupa Mondială 2022 pe 21 noiembrie, împotriva Angliei.
Pe de altă parte, Federaţia de fotbal din Bosnia-Herţegovina a confirmat că meciul amical împotriva selecţionatei Rusiei, prevăzut pe 19 noiembrie, a fost amânat "pentru o dată viitoare", fără să ofere alte detalii referitoare la această decizie.
Foto: ussoccer.com