ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 500 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost înregistrate în ultima săptămână

13:58 | 01.11.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Sănătății a anunțat că, în ultima săptămână, pe teritoriul țării au fost înregistrate 566 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, transmite MOLDPRES.

În aceeași perioadă, au fost efectuate 19443 de teste și s-au înregistrat șapte decese.

Tot în ultima săptămână, 263 de persoane și-au administrat prima doză de vaccin anti-COVID, iar 810 și-au făcut doza trei. În total, până acum 1 072 578 de persoane au fost vaccinate cu schema completă.

Începând cu luna iulie, cetățenii își pot administra doza Booster 2 de vaccin împotriva COVID-19. Totodată, este posibilă imunizarea copiilor ce au împlinit vârsta de 12 ani.

De asemenea, specialiștii recomandă populației să poarte masca de protecție în spațiile publice aglomerate și în transportul public. Totodată, în instituțiile medicale portul acesteia este obligatoriu.

img22008239

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!