Trupele ruse se retrag de pe malul drept al râului Nipru în regiunea Herson
18:24 | 09.11.2022 Categorie: Externe
Kiev, 9 nov. /MOLDPRES/. Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a ordonat miercuri trupelor ruse care ocupă provincia ucraineană Herson să se retragă de pe malul de vest al fluviului Nipru, ca urmare a atacurilor ucrainene din apropierea capitalei omonime a acestei provincii, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Generalul Serghei Surovikin, comandantul operaţiunii militare ruse împotriva Ucrainei, a precizat că oraşul Herson, situat pe malul de vest al Niprului, nu mai poate fi aprovizionat. Prin urmare, el a propus ca trupele ruse să ia poziţii defensive pe malul de est al fluviului.
''Începeţi retragerea soldaţilor!'', a transmis Şoigu în urma raportului generalului Surovikin, care a recunoscut că nu este "deloc" o decizie uşor de luat.
Herson a fost singurul mare oraş ucrainean pe care trupele ruse au reuşit să-l ocupe după lansarea invaziei asupra Ucrainei în februarie.
În luna septembrie, armata ucraineană a lansat o contraofensivă în Herson prin care încearcă mai întâi să taie comunicaţiile trupelor ruse care au trecut Niprul. Trupele ucrainene au distrus deja podurile de peste Nipru, forţându-le pe cele ruse să apeleze la pontoane şi alte improvizaţii pentru a-şi aproviziona soldaţii.
Foto: telegram