ANSA a anunţat retragerea de pe piaţă a unui lot de fistic
11:44 | 15.11.2022 Categorie: Economie
Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunţat astăzi despre decizia companiei „Carl Wilhelm Clasen GmbH” de retragere și rechemare voluntară de la consumatori a produsului K-Classic Fistic, prăjit fără sare, transmite MOLDPRES.
Potrivit ANSA, produsul a fost comercializat în magazinele Kaufland, iar motivul retragerii constă în depistarea unui conținut ridicat a contaminantului Ocratoxina A.
„Consumatorii care au cumpărat acest produs, sunt rugați să nu-l consume și să-l returneze în magazinul de la care l-au achiziționat, urmând să li se restituie contravaloarea acestuia. Prezentarea bonului fiscal nu este necesară”, a rezumat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.