Provocările de securitate au fost discutate la întrevederea președintelui Parlamentului cu ambasadorul Ucrainei
16:02 | 15.11.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko. Discuția s-a axat pe subiecte de actualitate, printre care evenimentele din regiune și provocările de securitate cu care se confruntă ambele țări, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Oficialii au mai discutat despre gestionarea crizei energetice din ambele țări, care a fost provocată de atacurile cu rachete a Rusiei asupra obiectelor de infrastructură energetică a Ucrainei. ”Aceste provocări escaladează în continuare riscurile de securitate, iar cetățenii țării noastre resimt tot mai mult efectele dezastruoase ale războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina. Va fi o iarnă complicată, dar prin unitate și alături de prieteni, suntem siguri că vom trece peste ea”, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În cadrul discuțiilor, șeful Legislativului a felicitat poporul ucrainean pentru eliberarea orașului Herson, care reprezintă o nouă victorie în fața agresiunii ruse.
”Republica Moldova din prima zi a condamnat acest război, suntem alături de poporul ucrainean și de fiecare data am spus că respectăm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Nu recunoaștem anexarea Crimeei și a teritoriilor sale din Est de către Federația Rusă”, a adăugat speakerul Igor Grosu.
Foto: Parlament