Mare parte din consumatori sunt conectaţi la energia electrică
22:10 | 23.11.2022 Categorie: Economie
Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, a anunţat că, la ora aceasta, toți consumatorii din rețeaua de distribuție RED Nord și peste 90% din consumatorii din rețeaua Premier Energy Distribution sunt conectați la energia electrică, transmite MOLDPRES.
Potrivit oficialului, în orele următoare vor fi conectați toți consumatorii. Echipele distribuitorilor sunt în teren.
„Mulțumesc tuturor celor implicați în restabilirea furnizării de energie electrică. Împreună cu toată țara vă suntem recunoscători!”, a scris vicepremierul.
În urma bombardamentului de astăzi al Rusiei împotriva sistemului energetic din Ucraina, s-au înregistrat întreruperi masive de energie electrică pe întreg teritoriul Republicii Moldova.