Ungaria va ratifica aderarea Finlandei și Suediei la NATO la începutul anului viitor
07:17 | 25.11.2022 Categorie: Externe
Budapesta, 25 nov. /MOLDPRES/. Premierul Ungariei Viktor Orban a declarat joi că Parlamentul de la Budapesta va ratifica aderarea Finlandei şi Suediei la NATO la începutul anului viitor, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Aflat la o reuniune a Grupului de la Vişegrad în Slovacia, Orban a precizat că guvernul său a decis deja că Ungaria va sprijini aderarea Finlandei şi Suediei şi că Parlamentul va include acest subiect pe agendă în prima sesiune de anul viitor.
"Ungaria cu siguranţă va sprijini aderarea lor. Guvernul a făcut-o deja, iar Parlamentul o va face la rândul său", a spus premierul ungar.
Legislativul ungar îşi începe de obicei noua sesiune la mijlocul lunii februarie. Finlanda şi Turcia sunt singurii membri ai NATO care nu au dat încă unde verde pentru aderarea Finlandei şi Suediei.
Executivul de la Budapesta a înaintat propunerile legislative necesare în iulie, însă Parlamentul, unde partidul lui Orban, FIDESZ, are o majoritate de două treimi, nu a pus încă pe agendă cele două proiecte de lege pentru dezbatere şi aprobare.
Foto simbol