ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului

11:39 | 28.11.2022 Categorie: Comunicate

Proiectele educaționale, organizate de Parlament pentru vizitatori, au fost prezentate la Forumul internațional al centrelor de vizite ale parlamentelor

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Experiența Parlamentului Republicii Moldova în organizarea proiectelor educaționale pentru vizitatori și a activităților de deschidere parlamentară au fost prezentate la cel de-al V-lea Forum internațional al centrelor de vizite ale parlamentelor. Evenimentul a avut loc în Israel, în perioada 20 – 24 noiembrie, și a reunit reprezentanți ai parlamentelor din 30 de țări.

În cadrul discuțiilor au fost prezentate două dintre proiectele educaționale inițiate de Parlamentul Republicii Moldova în acest an: seria de expoziții universitare, organizate pe parcursul lunilor iulie și septembrie, menite să încurajeze performanța academică a studenților, precum și programul de încadrare a copiilor refugiați din Ucraina, prin organizarea unui șir de activități educative cu participarea acestora. Secretariatul Parlamentului a fost reprezentat la Forum de către Larisa Dorogoi, consultantă principală în Direcția comunicare și relații publice.

Forumul din acest an, cu genericul „Spre o nouă normalitate post-Covid: cum să transformăm parlamentele într-un spațiu educațional și de învățare pentru democrație”, a avut drept obiectiv identificarea instrumentelor educaționale de promovare, orientate spre grupuri de vizitatori de diferite vârste. Participanții la eveniment au discutat modalitățile și abordările de promovare a activității parlamentare, printre care atelierele și seminarele cu participarea publicului, comunicarea digitală și virtuală sau strategiile de sensibilizare a publicului privind democrația.

Forumul internațional al centrelor de vizite ale parlamentelor a fost creat în anul 2015, la propunerea Centrului pentru vizitatori al Statului Israel. Obiectivul Forumului este de a promova cooperarea între centrele de vizitatori ale parlamentelor din diferite țări și de a facilita schimbul de cunoștințe, bune practici și experiență. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!