ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Polițiștii îi îndeamnă pe șoferi să circule cu atenție din cauza carosabilului umed

12:32 | 02.12.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Oamenii legii au atenționat șoferii că pe întreg teritoriul țării carosabilul este umed, iar pe alocuri alunecos, transmite MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), pentru prevenirea situațiilor de risc, conducătorii auto sunt îndemnați să păstreze o distanță mai mare față de mașina care circulă în față. Totodată, în cazul unei defecţiuni a mașinii, triunghiurile de presemnalizare trebuie amplasate la o distanţă mult mai mare.

Polițiștii au precizat că cea mai periculoasă manevră în condițiile unui carosabil umed este depăşirea.

La fel, oamenii legii au reamintit șoferilor că este necesar să echipeze mașinile cu anvelope de iarnă. 

Sursa: IGP

img22009237

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!