Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică
08:58 | 04.12.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 3 dec. /MOLDPRES/. Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prima sărbătoare creștină de la începutul Postului Crăciunului, notează MOLDPRES.
Potrivit tradiției creștine, Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cunoscută în popor sub numele de Vovidenia sau Ovidenia şi amintește de momentul în care Fecioara Maria a fost adusă de părinții săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim. Intrarea în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului s-a întâmplat într-o zi, pe când Maria avea doar trei ani, iar părinții împlineau făgăduința că vor închina copilul lui Dumnezeu.
Cu toate că suntem în perioada Postului Nașterii Domnului, astăzi se face dezlegare la pește.
Sărbătoarea este cinstită de credincioși prin rugăciune şi bucate de post, pește şi lumânări, duse la biserică şi sfințite, pentru a dobândi sănătate, bucurii, reușite şi o bună vedere. Intrarea Maicii Domnului în Templul de la Ierusalim este asociată cu metafora luminii. De aceea, în căminele credincioșilor este bine ca lumina candelei și focul din sobe sau șemineu să ardă toată noaptea. De Vovidenie se fac pomeniri pentru cei care au murit fără lumânare şi cei înecați. Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Ovidenie, ușile şi ferestrele se ung cu usturoi.
În popor, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică este considerată a fi o zi magică. În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce "ceea ce se face văzută". Se spune că în ziua de Vovidenie se deschid cerurile şi credincioșii înțeleg graiul animalelor.
Tradiția ne amintește că dacă în ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului cerul este senin, cu soare - vara va fi secetoasă, iar dacă vor fi nori, pe parcursul anului vor fi epidemii, dacă va ninge însă - va fi iarna grea. De asemenea, se mai zice că atunci când credincioșii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline şi belșug în gospodărie.