Programul USAID Comunitatea Mea a anunțat selectarea partenerilor noi
08:46 | 05.12.2022 Categorie: Regiuni
Chişinău, 5 dec. /MOLDPRES/. Programul Comunitatea Mea, finanțat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), a anunțat lansarea concursului de selectare a comunităților care vor forma o nouă rundă de parteneri, începând cu anul 2023. Cererile pot fi depuse până la 18 decembrie, transmite MOLDPRES.
Pe parcursul derulării programului, comunitățile vor fi implicate în activități și instruiri ce vor stimula îmbunătățirea calității și accesibilității serviciilor publice, implicarea cetățenilor în guvernarea locală, precum și creșterea veniturilor locale prin implementarea practicilor moderne de management financiar.
De asemenea, primăriile, care vor demonstra un angajament sporit față de guvernarea deschisă și responsabilă, vor fi invitate să aplice pentru suport în planificarea și implementarea unui proiect de dezvoltare comunitară, care va crește accesul și calitatea serviciilor publice locale și va îmbunătăți viața cetățenilor la nivel local, conform USAID.
„Aplicați dacă: Sunteți autoritatea publică locală de nivel I; Localitatea dvs. are peste 2,000 de locuitori; Doriți schimbare în activitatea primăriei; Doriți creșterea calității vieții în localitate; Aveți nevoie de consolidare a capacităților în domeniul guvernării locale; Simțiți că asistența noastră este ceea ce v-ați dorit demult”, rezumă un comunicat al Programului Comunitatea Mea.
Programul Comunitatea Mea, finanțat de USAID și implementat în Republica Moldova de organizația internațională IREX, are scopul de a consolida capacitățile autorităților publice locale pentru ca acestea să devină mai eficiente, transparente și responsabile față de cetățeni.
Foto simbol