ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Țările Uniunii Europene au devenit mai violente față de migranți

11:36 | 09.12.2022 Categorie: Externe

Strasbourg, 9 dec. /MOLDPRES/. Un raport al rețelei de ONG-uri Border Violence Monitorng Network (BVMN) informează că doar 5% dintre migranţii care au fost expulzaţi în 2021 din Europa au declarat că nu au fost obiectul folosirii ''forţei excesive'' împotriva lor sau nu au fost martori la astfel de practici, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Hope Barker, analist în cadrul BVMN, a menționat cu ocazia prezentării raportului în Parlamentul European că ''suntem dincolo de punctul de a nega faptul că respingerile de migranţi există. Avem dovezi video. Avem filmări, avem rapoarte medicale şi peste 1.000 de mărturii şi acestea sunt doar informaţiile pe care am reuşit să le strângem''.

Peste 700 de persoane care au încercat să ajungă în UE în anii 2021 și 2022  au vorbit despre o imagine sumbră a condiţiilor inumane la frontierele UE şi despre un ''risc fără precedent de violenţe''.

Barker a explicat că raportul, ce are peste 3.000 de pagini, documentează modul în care ''aproape 25.000 de oameni au fost bătuţi, loviţi, umiliţi şi reţinuţi arbitrar înainte de a fi respinşi ilegal, atât la frontierele externe ale UE, cât şi în interiorul statelor membre''.

Cornelia Ernst, eurodeputată germană, membră a grupului Stângii din PE, consideră că direct responsabilă pentru această situaţie este Comisia Europeană. ''Comisia UE încă este inactivă, nu lansează proceduri de infringement contra statelor membre care resping migranţii şi le neagă dreptul la azil'', a denunţat Ernst.

BVMN este o reţea independentă de ONG-uri şi asociaţii din regiunea Balcanilor şi Grecia care monitorizează cazurile de încălcare a drepturilor omului la frontierele Uniunii Europene şi militează pentru oprirea violenţelor contra migranţilor

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!