Pictorița română Mirela Iordache și-a expus lucrările la Chișinău
18:26 | 09.12.2022 Categorie: Cultură
Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. O expoziție personală de pictură cu genericul ”Aterniger (”Negru întreg”)” a artistei plastice Mirela Iordache din România a fost vernisată astăzi la Muzeul Național de Artă al Moldovei, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Mirela Iordache a menționat că expoziția cuprinde 14 lucrări. ”Totul pornește de la o lucrare mai mare. Acesta e nucleul de la care am pornit celelalte lucrări, in jurul căreia gravitează toată expoziția. Negrul nu are nuanțe, este absolut. Unul singur. Fără sfârșit, precum infinitul însuși. Negru este umbra care ne urmărește implacabil, oricât am încerca să o lăsăm în urmă”, a precizat Mirela Iordache.
Potrivit directorului instituției, Tudor Zbârnea, expoziția în cauză este un proiect gândit special pentru acest spațiu. ”Autoarea este preocupată de negru. Vine cu o incursiune de culoare. Este o expoziție ca un tot întreg”, a subliniat Tudor Zbârnea.
În context, istoricul de artă din Bistrița, Vasile Duda, a specificat că expoziția ”Aterniger” susținută de Mirela Iordache s-a născut din revelația unei experiențe urbane. Urmând umbrele vegetației pe asfalt, artista și-a ghidat privirea dincolo de pereții obișnuinței și a reușit să vadă peste aparențele vizuale ale culorii și nonculorii.
Mirela Iordache s-a născut în anul 1978 și trăiește în București. Este licențiată a Universității din București în 2002, secția [Arte Plastice / Patrimoniu Cultural – Restaurare], și deține un Masterat în Pictură acordat de UNARTE - Universitatea Națională de Arte București în 2014. De-a lungul a aproape 20 ani de carieră a expus în peste 90 de expoziții personale, de grup și colective în România, Franța, Germania, Belgia și Japonia. Cunoscută pentru lucrările sale experimental-abstracte, Mirela Iordache este un artist foarte versatil, acoperind o gamă largă de stiluri și tehnici, de la fotorealism și neoexpresionism până la abstract, de la pictură, linogravură și pointe sèche până la fotografie, colaj, asamblaj și land-art. Lucrările realizate în ultimii ani se situează la confluența stilistică dintre expresionismul abstract, gestualism și abstractul liric.
Expoziția va fi deschisă până la 15 ianuarie 2023.