Putin a declarat că Moscova poate modifica doctrina militară și include posibilitatea unui "atac preventiv"
09:05 | 10.12.2022 Categorie: Externe
Moscova, 10 dec. /MOLDPRES/. Rusia și-ar putea modifica doctrina militară în care ar fi prevăzută posibilitatea unui atac preventiv pentru a dezarma un inamic, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin la Bişkek, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Putin a făcut această afirmaţie într-un răspuns la întrebarea unui reporter, în timpul vizitei în Kârgâzstan, în care i s-a cerut să-şi clarifice declaraţia de la începutul acestei săptămâni cu privire la utilizarea armelor nucleare. În urmă cu câteva zile, Vladimir Putin avertiza că riscul unui război nuclear este în creştere, dar că Rusia nu va ataca prima.
Șeful statului rus a declarat că Moscova ia în considerare adoptarea a ceea ce el a numit ca fiind conceptul loviturii preventive al Washingtonului. "În primul rând, Statele Unite au dezvoltat conceptul de lovitură preventivă. În al doilea rând, ei dezvoltă un sistem de atac care vizează dezarmarea" inamicului, a declarat presei preşedintele Putin. Poate că Moscova ar trebui să se gândească la adoptarea "ideilor dezvoltate de americani pentru a-şi asigura propria securitate". "Doar ne gândim la asta", a precizat liderul rus.
Liderul de la Kremlin a afirmat, de asemenea, că rachetele de croazieră şi sistemele hipersonice ale ţării sale sunt "mai moderne şi chiar mai eficiente" decât cele ale Statelor Unite.
"Rusia nu le-ar folosi prima în nicio circumstanţă", a mai spus Putin, referindu-se la armele atomice. "Dar dacă nu le foloseşte prima în nicio circumstanţă, nu va fi nici a doua care le va folosi, pentru că şansele de a le folosi în cazul unui atac nuclear împotriva teritoriului nostru sunt foarte reduse".
Statele Unite au reacționat imediat. Departamentul de Stat al SUA a condamnat aceste declaraţii, spunând că "orice discuţie, oricât de vagă, despre armele nucleare este absolut iresponsabilă".
Foto: twitter.com