ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

08:56 | 11.12.2022 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră în 24 de ore (10 decembrie 2022)

Chişinău, 11 dec. /MOLDPRES/. În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 42 648 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 22 123 traversări persoane.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 22 394, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 20 254.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 20 149 traversări, la granița moldo - ucraineană fiind semnalate - 15 342 treceri și alte 7 157 traversări - frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:

PTF Leușeni – 7 539 traversări persoane;

PTF Aeroportul Chișinău – 7 157 traversări persoane;

PTF Sculeni – 6 491 traversări persoane;

PTF Otaci - 4 526 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 3 441 traversări persoane;

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 10 186 treceri, dintre care 5 185 - pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 386 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele fapte:

- o trecere ilegală a frontierei de stat;

- șapte persoane au încălcat regimul punctelor de trecere a frontierei;

- două documente de călătorie falsificate;

- șapte încălcări privind regulile de folosire a vinietei de exploatare vehicule;

- un caz de trafic ilegal de bunuri;

- doi cetățeni străini au încălcat regulile de ședere pe teritoriul R. Moldova.

(08:30/11.12.2022)

La această oră, punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal, fiind înregistrate valori minime în trafic.

EXCEPȚIE: din cauza deconectării energiei electrice pe partea ucraineană, inclusiv apariția unor defecțiuni tehnice, sunt cu activitatea sistată PTF Ceadâr Lunga - Novîe Troianî și PTF Basarabeasca-Serpniovoe.

Totodată, pe drumurile de acces spre sectoarele de frontieră se circulă în condiții de ceață, ceea ce reduce mult din vizibilitate. Fiți prudenți!

Informați-Vă doar din surse oficiale!

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!