ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie: 11 decembrie

11:55 | 11.12.2022 Categorie: Societate

11 decembrie 1282 - A murit împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul. Este fondatorul dinastiei Paleologilor care au condus Imperiul Bizantin până la căderea Constantinopolului în anul 1453.

11 decembrie 1699 - Țarul Rusiei, Petru cel Mare, aprobă drapelul Sfântului Andrei în calitate de însemn oficial al flotei ruse. 

11 decembrie 1781 - S-a născut fizicianul scoțian, descoperitorul caleidoscopului, David Brewster.

11 decembrie 1803 - S-a născut Hector Berlioz, celebru compozitor și dirijor. Simfoniile "Romeo și Julieta" și "Simfonia fantastică" au întrat în fondul de aur al muzicii europene.

11 decembrie 1816 - Indiana a devenit cel de-al 19-lea stat din componența Statelor Unite ale Americii.

11 decembrie 1843 - S-a născut savantul Robert Koch, medicul care a descoperit bacilul tuberculozei. Pentru această descoperire a primit Premiul Nobel.

11 decembrie 1876 - La Constantinopol se desfășoară Conferința reprezentanților puterilor europene care au convins Poarta Otomană să respecte drepturile popoarelor supuse.

11 decembrie 1901 - A fost trimis primul semnal radio transatlantic de către italianul Guglielmo Marconi. Semnalul a fost recepționat în SUA, la Newfoundland.

11 decembrie 1913 - S-a născut legenda teatrului și cinematografiei franceze, Jean Marais. A evoluat pe scenele celor mai prestigioase teatre din Paris și s-a filmat în pelicule celebre în toată lumea.

11 decembrie 1918 - S-a născut vestitul scriitor și disident sovietic Alexandru Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel. Operele sale "Arhipelagul Gulag", "O zi din viața lui Ivan Denisovici" și "Pavilionul canceroșilor" erau interzise în URSS, însă milioane de oameni le-au citit prin tipărirea lor ilegală prin metoda "samizdat", organizată de disidenții sovietici.

11 decembrie 1935 - S-a născut Ferdinand Porsche, proprietarul prestigioasei firme automobilistice Porsche.

11 decembrie 1941 - În cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania și Italia declară război SUA.

11 decembrie 1946 - Adunarea Generală a ONU a înființat UNICEF, organizație cu sediul la New York, cu sarcina să ajute țările sărace și, în primul rând, copiii.

11 decembrie 1958 - Marele filozof român Constantin Noica este arestat sub acuzația de "uneltire contra orânduirii sociale" și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. 

11 decembrie 1972 - Sonda americană Apollo 17 ajunge pe Lună. Era a șasea și ultima misiune spațială Apollo care ateriza pe Lună.

11 decembrie 1994 - Armata Federației Ruse intră în Cecenia, care își proclamase independența. În acest conflict au murit circa 100 000 de oameni, 80 la sută fiind civili.

11 decembrie 1988 - În Armenia, în urma unui accident aviatic au murit 77 de oameni.

11 decembrie 2000 - Ion Iliescu câștigă al doilea tur al scrutinului prezidențial și devine pentru a doua oară președinte al României.

11 decembrie 2010 - La Moscova are loc un miting de amploare al tineretului care protestează împotriva corupției și abuzurilor organelor de drept.

11 decembrie, anual - Ziua internațională a munților.

img22009511

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!