ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Kremlinul afirmă că Ucraina trebuie să recunoască anexările ruse înainte de orice negocieri de pace

14:05 | 13.12.2022 Categorie: Externe

Moscova, 13 dec. /MOLDPRES/. Ucraina trebuie să cedeze teritoriile a căror anexare e revendicată de Rusia înaintea oricăror negocieri diplomatice, a transmis marţi Kremlinul, ca răspuns la propunerea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a organiza un "summit mondial al păcii", relatează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

"Partea ucraineană trebuie să ţină cont de realităţile care s-au dezvoltat pe teren", a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul conferinţei sale zilnice de presă.

"Aceste realităţi sunt că Federaţia Rusă are noi componente în urma referendumurilor care au avut loc în aceste teritorii", a adăugat el, considerând "imposibil orice progres" diplomatic atât timp cât Kievul "nu va ţine cont de aceste realităţi".

La sfârşitul lunii septembrie, Rusia a revendicat anexarea a patru regiuni ucrainene, în plus faţă de peninsula Crimeea, anexată în 2014, fără a le controla totuşi pe deplin, decizia fiind în măsură covârşitoare respinsă de comunitatea internaţională.

La rândul său, Ucraina cere ca Rusia să îşi retragă armata şi să elibereze toate teritoriile pe care le ocupă.

Peskov a mai spus că "este în afara oricărei discuţii" ca Rusia să îşi retragă trupele din Ucraina până la Crăciun, o altă cerere a preşedintelui Volodimir Zelenski formulată luni într-un discurs către ţările din G7, reunite prin videoconferinţă.

Luni, preşedintele ucrainean şi-a reiterat planul de pace în zece puncte prezentat la mijlocul lunii noiembrie şi care vizează restabilirea integrităţii teritoriale, eliberarea de prizonieri şi securitatea alimentară.

Armata ucraineană a început să respingă trupele ruse în ultimele luni. Ca reacţie, Moscova a mobilizat 300.000 de rezervişti pentru a-şi consolida liniile şi desfăşoară atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

Foto: bloknot.ru

img22009577

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!