Ministrul ucrainean de externe avertizează că Rusia se pregătește de o ofensivă majoră
08:51 | 14.12.2022 Categorie: Externe
Kiev, 14 dec. /MOLDPRES/. Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba afirmă că Rusia se pregăteşte să organizeze o ofensivă majoră în primele două luni ale anului 2023, relatează MOLDPRES cu referire la Unian și Digi24.
Într-o declarație dată reporterilor Ukrinform, șeful diplomației ucrainene spune că rușii cred că armata lor va fi refăcută undeva până la sfârşitul lunilor ianuarie, februarie. „Ei recurg la o mobilizare masivă, antrenarea noilor recruţi şi deplasarea armelor grele în întreaga ţară. Cu siguranţă ei încă mai păstrează speranţa că vor putea să străpungă liniile noastre şi să avanseze mai adânc în Ucraina”, a declarat Kuleba.
La acest moment, prioritatea imediată a Ucrainei este restabilirea sistemului de electricitate în întreaga ţară, după şase atacuri cu rachete care au fost lansate de Rusia începând cu 10 octombrie 2022. "Scopul Rusiei este de a distruge sistemul energetic ucrainean şi de a lăsa milioane de oameni fără acces la electricitate, apă şi încălzire pe fondul temperaturilor scăzute. Putin speră că, fără energie electrică, apă şi încălzire, ucrainenii vor înceta să mai opună rezistență şi vor accepta ultimatumurile ruseşti, dar aceasta este o eroare gravă de calcul. Teroarea rachetelor ruseşti nu va dărâma Ucraina", a menționat Kuleba.
În acest context, miza mare a Ucrainei e conferinţa de ajutorare de la Paris pentru a strânge fonduri de urgenţă pentru ca țara să treacă iarna. Presa menționează că conferința a fost un "succes uriaş". Din datele preliminare, particpanții la conferință sunt gata să ofere Ucrainei 1 miliard de euro pentru a putea face față iernii în condițiile distrugerii sistematice a infrastructurii energetice de bombardamentele rusești.
Kuleba a mai semnalat că Ucraina îşi epuizează stocurile de armament cu o rapiditate alarmantă, în timp ce continuă atacurile cu rachete şi artilerie de ambele părţi. Șeful diplomației ucrainene a făcut un apel nu numai pentru rachete cu rază lungă de acţiune, ci şi pentru artileria de câmp de 155 mm, care este unul dintre pilonii principali ai forţelor terestre ucrainene, atât pentru acţiuni defensive, cât şi ofensive.
Foto: ukrinform.ua