Procedura de achiziții publice de valoare mică va fi eficientizată de un nou Regulament
15:56 | 14.12.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Procesul achizițiilor publice de bunuri, servicii și lucrări de valoare mică va fi mai eficient și transparent. Un nou Regulament în acest sens a fost aprobat în cadrul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Regulamentul vine cu o modificare esențială a modului de inițiere a achizițiilor de valoare mică. Astfel, pentru asigurarea transparenței și concurenței loiale, autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a iniția achiziția în cadrul Sistemului informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (SIA „RSAP”). Modul de planificare, inițiere și derulare a achiziției în cadrul sistemului informațional, de asemenea, este reglementat de Regulament.
Sunt introduse modificări și în privința modului de încheiere și executare a contractelor. În Regulament a fost inclusă posibilitatea ca autoritățile contractante să încheie contracte cu efectuarea plăților anticipate pentru achiziționarea mărfurilor, serviciilor și lucrărilor, cu respectarea prevederilor Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale.
De asemenea, Regulamentul stabilește și procesul de raportare a achizițiilor de valoare mică. Astfel, monitorizarea realizării achizițiilor publice de valoare mică, în baza informațiilor din SIA „RSAP”, va fi asigurată de către Agenția Achiziții Publice.
Foto: Guvern