ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Papa Francisc a spus că "foamea de putere i-au făcut pe unii să-și consume și vecinii"

09:53 | 25.12.2022 Categorie: Externe

Vatican, 25 dec. /MOLDPRES/. Lăcomia şi foamea de putere au ajuns atât de mari încât unii vor „să-şi consume chiar şi vecinii”, a spus papa Francisc sâmbătă, într-o aluzie la războiul din Ucraina şi la alte conflicte, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.

Papa Francisc a prezidat o slujbă solemnă în ajunul Crăciunului în Bazilica Sfântul Petru, care a însemnat al zecelea Crăciun al pontificatului său. Au participat mii de credincioşi, după anii în care asistenţa a fost limitată din cauza Covid.

Piaţa Sfântul Petru, într-o noapte relativ caldă, a fost arhiplină și a adunat mii de credincioși din întreaga lume.

Papa Francisc i-a îndemnat pe oameni să privească dincolo de consumerismul care a „împachetat” sărbătoarea, să îi redescopere sensul şi să îşi amintească de cei care suferă din cauza războiului şi a sărăciei. „Bărbaţii şi femeile din lumea noastră, în foamea lor de bogăţie şi putere, îşi consumă chiar şi vecinii, fraţii şi surorile”, a spus el. „Câte războaie am văzut! Şi în câte locuri demnitatea şi libertatea umană sunt călcate în picioare şi astăzi!”.

Chiar de la debutul agresiunii Rusiei în ţara vecină, în februarie, Francisc s-a pronunţat împotriva războiului la aproape fiecare eveniment public, cel puţin de două ori pe săptămână și a denunțat ceea ce el a numit atrocităţi şi agresiune neprovocată. „Ca întotdeauna, principalele victime ale acestei lăcomii umane sunt cei slabi şi vulnerabili”, a spus Papa, denunţând „o lume avidă de bani, putere şi plăcere...”. „Mă gândesc în special la copiii care sunt devoraţi de război, sărăcie şi nedreptate”.

Recent, Papa i-a îndemnat pe oameni să cheltuiască mai puţin pentru sărbătorile şi cadourile de Crăciun şi să trimită diferenţa ucrainenilor pentru a-i ajuta să treacă iarna.

În ziua de Crăciun, Papa Francisc va rosti binecuvântarea şi mesajul „Urbi et Orbi” (către oraş şi lume) de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru, în faţa a zeci de mii de oameni care se vor afla în piaţă.

Foto: licas.news

img22009922

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!