Putin a interzis exportul petrolului rusesc către ţările care au impus plafoane de preț
08:29 | 28.12.2022 Categorie: Externe
Moscova, 28 dec. /MOLDPRES/. Vladimir Putin a emis marți, 27 decembrie, un decret potrivit căruia Rusia nu va mai vinde începând cu 1 februarie 2023 petrol ţărilor care au plafonat preţul petrolului rusesc, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.
Va fi interzis și exportul de produse petroliere, dar în cazul acestora guvernul rus va stabili data intrării în vigoare a măsurii, ce ar putea fi ulterioară datei de 1 februarie.
Interdicţia este valabilă până pe 1 iulie 2023 şi conţine o clauză care îi permite preşedintelui rus să decidă derogări în cazuri speciale.
Statele din G7, Uniunea Europeană şi Australia au decis în mod coordonat plafonarea, începând cu 5 decembrie, a preţului petrolului pe care Rusia îl livrează statelor terţe la 60 de dolari barilul. Astfel, companiilor ce furnizează servicii de transport maritim sau de asigurări pentru livrarea acestui petrol, li se impune respectarea restricțiilor.
Această interdicție ce are ca obiectiv să reducă veniturile Rusiei în contextul războiului purtat contra Ucrainei, este complementară embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă şi intrat în vigoare la 1 decembrie.