ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu va vizita Estonia și Letonia pentru aprofundarea dialogului cu cele 2 state

13:59 | 03.01.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 3 ian. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene va efectuă în perioada 4-5 ianuarie două vizite de lucru la Tallinn, Estonia și Riga, Letonia, pentru aprofundarea dialogului bilateral moldo-estonian și moldo-leton, discutarea agendei europene și a subiectelor de actualitate în plan regional, informează MOLDPRES.

Potrivit Biroului de presă al MAEIE, pe data de 4 ianuarie, la Tallinn, ministrul Nicu Popescu se va întâlni cu Urmas Reinsalu, ministrul Afacerilor Externe al Estoniei, cu care va discuta agenda bilaterală de cooperare, integrarea europeană a țării noastre, procesul de reforme din Republica Moldova dar și situația regională în contextul războiului injust al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Șefii celor două diplomații vor examina și modalitățile de fortificare a relației bilaterale, în special în sfera digitalizării și securității cibernetice.

De asemenea, programul de lucru va include întrevederi cu Hanno Pevkur, ministrul estonian al Apărării, Andres Sutt, președintele Comisiei parlamentare pentru afaceri externe a Legislativului Estoniei, dar și cu reprezentanții Centrului internațional pentru securitate și apărare, Indrek Kannik și Kristi Raik.

La 5 ianuarie, la Riga, vicepremierul Nicu Popescu va avea întrevederi cu Edgars Rinkēvičs, ministrul leton al Afacerilor Externe, Zanda Kalniņa-Lukaševica, vicepreședintele Parlamentului Letoniei cu participarea președintelui Comitetului pentru afaceri externe Rihards Kols și vicepreședintelui Comitetului pentru afaceri europene Uģis Rotbergs dar și cu Jānis Sārts, director al Centrului de Excelență NATO în Comunicare Strategică.

Pe 5 ianuarie, de la ora 13:30, miniștrii de Externe Nicu Popescu și Edgars Rinkēvičs vor susține o conferință de presă care va putea fi urmărită în direct pe pagina de facebook a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

În cadrul vizitelor la Tallinn și Riga oficialul moldovean se va întâlni și cu reprezentanții centrelor analitice și cu jurnaliștii locali. 

img23000030

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!