SUA au oferit Republicii Moldova un sprijin bugetar direct de 30 mln de dolari
12:36 | 06.01.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 6 ian. /MOLDPRES/. În ultimele zile ale anului trecut țara noastră a primit, prin Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), un sprijin bugetar direct de 30 de milioane USD din partea Statelor Unite ale Americii, informează MOLDPRES.
Serviciul de presă al Președinției a comunicat că fondurile vor fi folosite pentru depășirea crizei energetice, inclusiv, pentru a compensa facturile cetățenilor noștri și a ajuta agenții economici să facă față prețurilor mari la resursele energetice.
Mobilizarea acestor resurse va contribui la diminuarea impactului războiului purtat de Rusia în Ucraina și ne va ajuta să răspundem nevoilor critice ale statului nostru. Republica Moldova este recunoscătoare tuturor celor care au susținut și susțin țara noastră în această perioadă dificilă.
Foto: USAID