Preşedintele Zelenski a declarat că forţele ucrainene rezistă unor atacuri violente în Soledar
08:31 | 10.01.2023 Categorie: Externe
Kiev, 10 ian. /MOLDPRES/. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că trupele sale rezistă unor noi atacuri violente în Soledar, în apropiere de Bahmut, un oraş din estul Ucrainei pe care Moscova încearcă să îl cucerească de luni de zile, informează AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.
"Le mulţumesc tuturor soldaţilor noştri care protejează Bahmut (...) şi luptătorilor din Soledar care rezistă unor noi atacuri, şi mai violente, din partea invadatorilor", a spus preşedintele Zelenski în mesajul său zilnic.
Soledar, situat în regiunea Doneţk, se află la aproximativ 15 kilometri de Bahmut, un oraş care avea o populaţie de aproximativ 70.000 de locuitori înainte de începerea ofensivei ruse, iar acum este epicentrul luptelor.
"Datorită rezistenţei soldaţilor noştri din Soledar am câştigat timp suplimentar şi forţe pentru Ucraina", a spus preşedintele Zelenski."Totul este complet distrus (...). Întregul teritoriu al oraşului Soledar este acoperit de cadavrele invadatorilor şi poartă cicatricile exploziilor. Aşa arată nebunia", a adăugat preşedintele ucrainean.
Mai devreme în cursul zilei de luni, forţele armate ucrainene au declarat că au respins o încercare de cucerire a Soledar şi apoi că luptele au fost reluate."După o încercare nereuşită a inamicului de a captura Soledar, (...ruşii) s-au regrupat, au recuperat forţe, au transferat unităţi de asalt suplimentare, au schimbat tactica şi au lansat atacuri", a declarat pe Telegram viceministrul Apărării, Ganna Maliar."În prezent, inamicul a desfăşurat un număr mare de unităţi de asalt formate din cele mai bune rezerve ale grupului Wagner. Ei calcă literalmente pe cadavrele propriilor soldaţi", a adăugat ea.
Într-o declaraţie, şeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat, la rândul său, că atacul asupra Soledar este realizat exclusiv de membrii organizaţiei sale.
Tot luni, separatiştii pro-ruşi din regiunea Doneţk au susţinut că au preluat controlul asupra satului Bahmutske, situat la câţiva kilometri de Soledar.