ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tulpina Omicron a SARS-CoV-2 rămâne dominantă pe teritoriul R. Moldova, a anunțat ANSP

12:11 | 10.01.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 10 ian. /MOLDPRES/. În urma analizei rezultatelor ultimei secvențieri realizate la Laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), în toate cele 16 probe selectate a fost identificată circulația subliniilor ce aparțin variantei Omicron a SARS-CoV-2. Astfel, această tulpină rămâne a fi dominantă pe teritoriul Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.

Potrivit ANSP, probele au fost selectate din diferite regiuni ale țării (Chișinău, raioanele Basarabeasca, Ialoveni, Cimișlia, Orhei, Strășeni), din mediul rural și urban, confirmate prin tehnici de biologie moleculară (rRT-PCR) și supuse secvențierii. În probele selectate, varianta Omicron a fost confirmată la opt bărbați și opt femei.

Rezultatele secvențierii sunt integrate în Sistemul național de supraveghere și partajate în GISAID EpiCov – baza de date internaționale (www.gisaid.org), unde pot fi comparate și corelate cu variantele de virus cu mutațiile existente în alte țări.

Specialiștii ANSP recomandă populației să se vaccineze, aceasta fiind unica metodă eficientă pentru a preveni cazurile grave de boală și deces de COVID-19.

img23000134

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!