ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe ambulanțe au fost tractate de salvatori după ce au rămas blocate pe trasee

11:04 | 13.01.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 13 ian. /MOLDPRES/. Mai multe ambulanțe au fost ajutate de salvatori și pompieri în ultimele 24 de ore, după ce au rămas blocate pe trasee din cauza condițiilor meteo nefavorabile, comunică MOLDPRES.

Potrivit IGSU, primul caz în care a fost necesară intervenția angajaților IGSU a avut loc în localitatea Răscăieți, raionul Ștefan Vodă. Ambulanța a rămas blocată din cauza poleiului pe traseu în timp ce se îndrepta spre pacient. La fața locului au intervenit salvatorii care au reușit să acorde asistența necesară și să aducă pacientul către ambulanță, care ulterior și-a continuat drumul spre spital.

Alte două situații în care au fost tractate ambulanțele s-au înregistrat la Dubovca Hâncești, dar și în raionul Florești. În ambele cazuri ambulanțele au fost tractate, iar în ultimul caz, autovehiculul derapat de pe traseu a fost deblocat pentru a putea duce pacientul la spital. În urma acțiunilor întreprinse de salvatori, toate ambulanțele și-au continuat drumul spre pacienți.

A fost nevoie de intervenția pompierilor și în localitatea Băcioi, municipiul Chișinău în urma unui accident de circulație. Aici în urma tamponării a două autoturisme, o persoană a rămas blocată, iar salvatorii au reușit descarcerarea acesteia și predarea către serviciul de asistență medicală.

Din cauza unui alt accident de circulație care a avut loc în orașul Hâncești, traseul a rămas blocat, fiind necesară intervenția salvatorilor pentru deblocarea de pe carosabil a unui autovehicul de model Lexus. Circumstanțele cazului se stabilesc.

În acest context, salvatorii îndemnă conducătorii auto să conducă cu maximă prudență și să-și echipeze corespunzător mijloacele de transport. Fiecare șofer de autovehicul trebuie să-și echipeze mașina cu cauciucuri de iarnă și să dețină în portbagaj lanțuri și nisip.

Foto: IGSU

img23000220

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!