Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat la 173 de ani de la naştere
12:28 | 15.01.2023 Categorie: Cultură
Chişinău, 15 ian. /MOLDPRES/. Poetul național Mihai Eminescu a fost omagiat astăzi, 15 ianuarie, la Chișinău, la 173 de ani de la naștere. Evenimentul face parte din suita de acțiuni organizate de Ziua Națională a Culturii, sărbătorită în aceeași zi în R. Moldova, informează MOLDPRES.
Cu această ocazie, în dimineața zilei, la bustul Luceafărului poeziei noastre de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” s-au adunat reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, politicieni, scriitori, oameni de cultură, admiratori ai creației eminesciene.
Tot aici a avut loc o manifestare literar-artistică, precum și un moment de evocare a personalității poetului, susținut de oameni de cultură și artă. În alocuțiunea sa, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac, moderatorul evenimentului, a menționat că Ziua Națională a Culturii o identificăm cu ziua de naștere a Poetului național Mihai Eminescu. ”Și e firesc să fie așa, pentru că prin opera sa, Eminescu a sintetizat valorile spirituale ale neamului românesc. Am venit în acest spațiu pentru a depune flori vii la statuile marilor precursori pentru a le prezenta omagiile noastre. Mihai Eminescu este modelul culturii și conștiinței noastre naționale. Adevărata cultură, artele și literatura, în toate formele lor, trec dincolo de hotare și bariere lingvistice. Cultura transcende nu doar spațiul, ci și timpul – este ca și un curcubeu inefabil, ca o punte miraculoasă ce unește trecutul, prezentul și viitorul”, a remarcat președintele USM.
La rândul său, Boris Cremene, șeful Direcției arte și industrii creative a Ministerului Culturii a transmis un mesaj festiv din partea ministrului Sergiu Prodan. În mesaj se menționează, între altele, că Ziua Națională a Culturii este un moment în care privim la ceea ce s-a făcut, dar și la ceea ce avem de realizat.
”Dorința mea cea mare este să reușim în anul ce urmează să întreprindem pași la nivel de politici publice și să implementăm acțiuni concrete, pentru a crește valorile culturale în țară, dar și să îmbunătățim condiția omului de cultură în Republica Moldova. Și împreună să schimbăm accentele în materie de educație moral-spirituală a neamului. … Tot din dorința de unitate, într-o lume care se află în continuă mișcare, facem tot ce putem ca să depozităm în memoria colectivă și să transmitem prin moștenire valorile culturale din trecut. E greu să naști creații noi dacă nu ai primit prin educație ceea ce au lăsat generații de „ai tăi”. Arta cămășii cu altiță, element de identitate națională pe ambele maluri ale Prutului, a dăruit una din cele mai mari bucurii ale anului, fiind inclusă la 1 decembrie în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității”, se mai subliniază în mesajul ministrului Culturii Sergiu Prodan.
În cadrul evenimentului au mai luat cuvântul Angela Cutasevici, viceprimar al capitalei, Ovidiu Viorel Năftănăilă, Însărcinat cu afaceri al Ambasadei României în R. Moldova, Narcis Afrăsinei, directorul adjunct al Institutului Cultural „Mihai Eminescu” la Chișinău, Maria Șleahtițchi, director general al Muzeului Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”, scriitorii Val Butnaru, Dumitru Crudu ș.a.
Pe parcursul zilei de astăzi vor avea loc mai multe evenimente, dedicate zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu și Zilei Naționale a Culturii. Astfel, începând cu ora 13.30, la Muzeul Național al Literaturii Române „M. Kogălniceanu” se va desfășura colocviul „Un Eminescu al generației mele: 140 de ani de la debutul editorial”. La dezbateri vor participa: scriitorul Vladimir Beșleagă, poetul Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova; criticul literar Nina Corcinschi, directorul Institutului de Filologie „B. P. Hasdeu”; prozatorul Vitalie Ciobanu, președintele PEN Centru din R. Moldova; scriitoarea Paula Erizeanu, jurnalistă la BBC și „The Guardian” și poetul Alex Cosmescu, doctor în filologie.
Tot astăzi, la ora 18.00, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” își așteaptă publicul la un spectacol-eveniment cu muzică de suflet și versuri nemuritoare ”Al meu nume o să-l poarte...”, cu participarea actorilor și Orchestrei de cameră a instituției, dirijor – Serghei Racenco.
Mihai Eminescu, considerat de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, România. S-a stins din viaţă pe 15 iunie 1889, la Bucureşti. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. La 28 octombrie 1948, Mihai Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
Ziua Naţională a Culturii a fost instituită printr-o hotărâre a Parlamentului în 2012 şi are ca scop promovarea culturii naţionale, a valorilor culturale autentice, precum şi a personalităţilor marcante din domeniu.