Culturile de toamnă se dezvoltă normal, indiferent de temperaturile înalte, potrivit specialiștilor
09:53 | 16.01.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 16 ian. /MOLDPRES/. La mijloc de ianuarie, starea de vegetație a culturilor de toamnă este bună, datorită condițiilor climatice favorabile, potrivit doctorului habilitat Boris Boincean, director al Institutului de Cercetare „Selecția”, transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, semănăturile de grâu de toamnă au avut parte în septembrie de o normă dublă de precipitații atmosferice, la fel și în noiembrie, fapt ce a permis o bună dezvoltare a acestora. „Cel mai mare pericol de compromitere a semănăturilor va fi în martie-aprilie, când vegetația se intensifică, iar diferențele de temperaturi diurne și nocturne sunt mari”, a estimat Boincean.
„În acest an avem o situație mai bună, comparativ cu starea culturilor cerealiere de toamnă din anii precedenți, când germinarea și înfrățirea plantelor avea loc abia în februarie, martie, aprilie. O mare parte din suprafețele de culturi din Republica Moldova sunt deja în stadiul de înfrățire: cele semănate în noiembrie au înfrățit, iar cele semănate în octombrie încă nu, dar sunt într-un stadiu destul de bun. Astfel, ele cu mult mai ușor pot trece peste intemperii. Se datorează condițiilor climaterice favorabile. Cel mai mare pericol este totuși în primăvară, când diferența de temperatură dintre zi și noapte este destul de mare. Așa s-a întâmplat în 2003, când am pierdut grâul și orzul de toamnă”, este de părere directorul Institutului „Selecția”.
Totodată, cercetătorul a declarat că situația care se observă în anul curent a devenit tipică, acestea fiind consecințele încălzirii globale. ”Printr-un management corect al solului, se poate sechestra mai mult carbon în sol și, în felul acesta, se va reduce impactul negativ al secetei. Căldurile din această perioadă sunt un stres pentru culturile de toamnă, inclusiv pentru cele multianuale: vii, livezi. Este un stres fiziologic pentru că vegetația culturilor de toamnă a început. Stresul va fi cu impact negativ dacă perioada cu temperaturi ridicate va fi de durată și dacă vom trece brusc la temperaturi negative. La sfârșitul lunii februarie, vom lua monolite de plante și vom vedea dacă vârful de creștere va fi viu”, a explicat Boris Boincean.
În acelaşi timp, savantul atrage atenția că temperaturile ridicate din această perioadă sunt un factor declanșator al multor boli și dăunători ai culturilor de toamnă, motiv pentru care fermierii trebuie să monitorizeze permanent situația din câmp.
Pentru următoarele zile, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează temperaturi ridicate, care se vor încadra în maxime de plus 14 grade Celsius, ziua, şi 7 grade de căldură, noaptea.
Foto: Selecţia