Guvernul va compensa majorarea ratei dobânzii pentru beneficiarii Programului „Prima casă” până în iulie 2023
13:21 | 24.01.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 24 ian. /MOLDPRES/. Peste opt mii de familii, care și-au cumpărat locuințe prin Programul „Prima casă”, vor primi compensații de la Guvern pentru achitarea dobânzii lunare a creditului ipotecar, ca urmare a creșterii accelerate a ratei dobânzii. În ședința de miercuri, Guvernul va aproba decizia de compensare a majorării ratei dobânzii de până la 4 puncte procentuale din suma majorării. În acest scop, în bugetul de stat pentru anul 2023 au fost prevăzuți 75 milioane de lei, transmite MOLDPRES.
Compensația va fi alocată lunar în perioada ianuarie - iunie, anul curent. Transferul compensațiilor pentru luna ianuarie se va efectua în luna februarie a acestui an. Potrivit Executivului, în cazul stingerii anticipate a creditului ipotecar, transferul compensației va înceta din luna următoare celei în care a fost achitată ultima rată.
Pentru a atenua impactul crizei economice asupra beneficiarilor Programului „Prima casă”, marja maximă aplicată de creditori a fost plafonată la 3%. Anul trecut, Guvernul a alocat resurse suplimentare pentru compensarea a 50% din creșterea dobânzii pentru perioada iulie - decembrie.
De la lansarea Programului de stat „Prima Casă” până în prezent, au fost procurate 8101 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 4,43 miliarde de lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 2,1 mlrd de lei.
Foto simbol