Trei companii cehe au încheiat parteneriate cu instituții din R. Moldova pentru a implementa soluții inovatoare
12:15 | 26.01.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 26 ian. /MOLDPRES/. Trei companii din Republica Cehă au încheiat parteneriate cu instituții din Republica Moldova pentru a implementa soluții inovatoare. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul celui de-al 6-lea apel de propuneri al Fondului Ceh pentru Inovații, implementat de PNUD, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe, transmite MOLDPRES.
Potrivit PNUD, fiecare inițiativă a beneficiat de un grant de până la 40 mii de dolari SUA și va fi implementată în perioada octombrie 2022 – octombrie 2023. Actuala ediție a Fondului Ceh pentru Inovații acoperă patru domenii tematice: creștere durabilă și orașe verzi, soluții pentru transformarea digitală, schimbări climatice, mediu și eco-inovații.
„Datorită celor 17 proiecte ale Fondului Ceh pentru Inovații desfășurate în R. Moldova din 2018, vedem în mod clar potențialul atât al inovatorilor cehi, cât și al partenerilor moldoveni de a aduce noi soluții și abordări care vin cu îmbunătățiri reale în economie și în comunități”, a menționat Pavel Faus, specialist în proiecte al Parteneriatului Ceh-PNUD pentru ODD-uri, Biroul regional al PNUD din Istanbul.
În cadrul ediției curente, Asociația cehă Seminkovna, împreună cu Asociația obștească „Grădina Moldovei”, va crea o rețea de pepiniere în diferite regiuni ale țării, astfel ca agricultorii să poată să reproducă semințele culturilor pe care le cultivă de sine stătător pentru sezonul următor. Totodată, compania cehă Smart Guide, în parteneriat cu Agenția Invest Moldova, va dezvolta un management inteligent al destinațiilor și un ghid digital inovativ al atracțiilor turistice din țară. De asemenea, Apis Innovation va transfera către Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova o soluție de combatere a acarianului Varroa, una dintre principalele surse de mortalitate a coloniilor de albine. În cadrul edițiilor anterioare ale concursului (2018-2021), au fost susținute alte 14 inițiative.
Parteneriatul dintre PNUD și Republica Cehă sprijină soluții inovatoare utilizate în sectorul privat, de organizații neguvernamentale, universități, instituții de stat, centre de cercetare și persoane fizice din Republica Cehă. Proiectele Fondului Ceh pentru Inovații se concentrează pe rezolvarea provocărilor specifice de dezvoltare din șase țări-partenere (Bosnia și Herțegovina, Georgia, R. Moldova, Etiopia, Cambodgia, Zambia). Implementarea este susținută financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe. În R. Moldova, Fondul Ceh pentru Inovații a susținut deja 17 proiecte.
Foto: PNUD