ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

14:07 | 30.01.2023 Categorie: Comunicate

Peste 200 de participanți la cea de-a treia instruire AML/CFT, organizată de CNPF și Proiectul USAID FSTA

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (AML/CFT) continuă să reprezinte un domeniu de mare interes pentru participanții profesioniști de pe piața de asigurări/reasigurări și de creditare nebancară. Cea de-a treia instruire, organizată pe 26 ianuarie curent, a adunat peste 200 de participanți interesați de cele mai noi tendințe, dar și de cele mai recente modificări legislative în domeniu.

Evenimentul a încheiat seria de instruiri AML/CFT, lansată de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) și Proiectul USAID „Transparența Sectorului Financiar în Moldova” (FSTA) în februarie 2022, cu scopul de a consolida capacitățile profesioniștilor din domeniu de a preveni și combate în mod eficient infracțiunile financiare.

În discursul său, Președintele CNPF, Cornelia Cozlovschi, a menționat că, în economia contemporană, spălarea banilor este o amenințare pentru întreaga comunitate internațională. „Riscurile de spălare a banilor și finanțare a terorismului reprezintă o preocupare majoră pentru sistemul financiar și pentru securitatea cetățenilor. De aceea, considerăm combaterea spălării banilor drept un mijloc esențial de luptă împotriva corupției și a legalizării veniturilor ilicite”, a subliniat Președintele CNPF.

La rândul său, Directorul Proiectului USAID FSTA, Matthew Macellaro a enumerat inițiativele sprijinite în vederea îmbunătățirii transparenței și eficienței sistemului financiar din Moldova, prin implementarea unor soluții IT de ultimă generație, capacitarea personalului și ajustarea cadrului legislativ. „Fenomenul spălării banilor reprezintă un mare risc la adresa integrității și stabilității sectorului financiar. Iată de ce, consolidarea capacităților de asigurare a conformității cu cerințele AML/CFT constituie o prioritate pentru proiectul nostru și suntem determinați să continuăm să sprijinim autoritățile și companiile din sectorul financiar în lupta contra spălării banilor”, a punctat Matthew Macellaro.

„Dezvoltarea unui sistem eficient AML/CFT si ajustarea cadrului normativ la standardele internaționale reprezintă o preocupare continuă pentru autoritățile naționale. Astfel, ca urmare a amendamentelor la Legea nr. 308/2017, vom acorda o atenție sporită  continuării dialogului cu entitățile raportoare, prin organizarea instruirilor adaptate activităților profesionale desfășurate,  sporirea eficacității, dezvoltarea capacităților instituțiilor implicate, cooperarea națională și internațională, dezvoltarea mecanismului național de supraveghere a entităților raportoare și alte domenii de interes pentru sistemul național AML/CFT”, a menționat, în cuvântul său de salut, directorul adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB), Andrian Munteanu.

Agenda instruirii din 26 ianuarie a inclus paneluri de discuții și prezentări pe marginea mai multor subiecte de actualitate. În cadrul primei sesiuni, reprezentanți ai CNPF, SPCSB și Băncii Naționale a Moldovei au discutat despre tendințele și evoluțiile care se prefigurează în reglementarea AML/CFT în 2023. Ulterior, experți din SUA și Lituania au vorbit despre monitorizarea tranzacțiilor și indicatorii activităților suspecte, prezentând și o serie de bune practici în acest sens. În premieră, unul dintre paneluri a fost dedicat reprezentanților celor două sectoare, aceștia având ocazia să expună provocările pe care le întâmpină în implementarea cerințelor AML/CFT, dar și așteptările față de autorități.

Un alt subiect de maxim interes pentru participanți l-au constituit noile prevederi privind identificarea la distanță a clienților, procedură cunoscută și sub denumirea de e-KYC (Electronic Know Your Customer). Participanții s-au implicat activ în discuții și au adresat întrebări legate de noile amendamente, elaborate cu suportul Proiectului USAID FSTA.

La finalul evenimentului, în cadrul unei ceremonii festive, participanții celor trei module de instruire au primit certificate.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!