Două conferințe științifice dedicate lui B.P. Hasdeu au avut loc la o bibliotecă din capitală
18:55 | 27.02.2023 Categorie: Cultură
Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a organizat două evenimente dedicate scriitorului, folcloristului și enciclopedistului Bogdan Petriceicu Hasdeu - patronul spiritual al Bibliotecii Municipale. Astfel, pe 24 februarie, a avut loc Conferința Științifică „Bogdan Petriceicu Hasdeu - 185 ani de la naștere”, iar pe 26 februarie - conferința științifică cu genericul „Bogdan Petriceicu Hasdeu în receptarea scriitorilor și bibliotecarilor la 185 de ani de la naștere”, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Mariana Harjevschi, directorul instituției, a menționat că biblioteca a organizat de-a lungul timpului mai multe activități culturale, editări ale unor publicații, cercetări bibliografice, expoziții de carte, pentru a-i cinsti memoria marelui cărturar român, Bogdan Petriceicu Hasdeu, numele căruia biblioteca îl poartă cu onoare din anul 1988.
”Aceste conferințe au fost un prilej de explorare a operei marelui scriitor și lingvist Bogdan Petriceicu Hasdeu. A fost minunat sa asculți prezentările colegilor, sa vezi dedicația acestora de a descoperi viața și activitatea lui B.P. Hasdeu. Desigur, cele 5 minute oferite au fost puține, dar suficiente pentru a inspira la lectura ulterioară. Personal l-am redescoperit pe B.P. Hasdeu - bibliotecarul. Animat de o mare erudiție intelectuală, dar și înzestrat cu o inteligență aparte, Bogdan Petriceicu Hasdeu și-a câștigat faima prin vocația creatoare în multiple domenii. S-a apropiat ușor și de biblioteconomie ”, a mai spus Mariana Harjevschi.
Bogdan Petriceicu Hasdeu (nume la naștere Tadeu Hâjdeu, s-a născut la 26 februarie 1838, Cristinești, Hotin, actualmente în Ucraina şi a decedat la 25 august 1907, Câmpina) a fost scriitor și filolog, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.