Pe calea aderării la UE, Guvernul va fortifica instituțiile, dezvolta economia și crește reziliența societății
15:25 | 08.03.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 8 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a primit opt ministre și secretare pentru afaceri europene din Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Liechtenstein, Lituania, Suedia și România. Oficialele sunt parte a Consiliului afaceri generale al UE (CAG), transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Șeful Cabinetului de miniștri s-a referit la hotărârea fermă a echipei pe care o conduce de a avansa în implementarea reformelor în beneficiul cetățenilor și modernizarea instituțiilor publice. De asemenea, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre instituționalizarea procesului de aderare a țării noastre la UE, prin formarea celor 33 de grupuri de lucru antrenate în asigurarea mecanismului de coordonare a procesului de integrare europeană.
„Aderarea la Uniunea Europeană este un proiect național de transformare a țării noastre. Depunem eforturi susținute pentru a ne face temele pentru acasă, iar sprijinul partenerilor noștri este unul decisiv. Continuăm să privim cu încredere spre viitorul european al țării noastre, să fortificăm instituțiile, să implementăm reformele, să dezvoltăm economia și să creștem reziliența societății”, a spus premierul Dorin Recean.
Oficialele europene au transmis un mesaj puternic de solidaritate și suport politic pentru agenda ambițioasă a Guvernului, exprimându-și convingerea că locul Republicii Moldova este în marea familie europeană.
Interlocutorii au mai discutat situația regională, contracararea amenințărilor hibride, fortificarea comunicării strategice, reprezentarea politică a femeilor și promovarea egalității de gen.
Foto: Guvern