ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu șefa Delegației Comitetului Internațional al Crucii Roșii

15:59 | 16.03.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut astăzi o întrevedere cu șefa Delegației Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) în Republica Moldova, Doris El Doueihy, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Discuțiile s-au concentrat pe activitățile desfășurate de CICR în Moldova, categoriile de asistență umanitară acordate, inclusiv pentru refugiații din Ucraina temporar acomodați pe teritoriul țării, instruirile oferite instituțiilor naționale relevante și formele de cooperare dezvoltate cu acestea. 

Cu referire la activitățile și proiectele de asistență implementate în regiunea transnistreană, a fost menționată necesitatea coordonării acestora cu Biroul politici de reintegrare în vederea evitării aspectelor sensibile și a interpretărilor eronate din partea Tiraspolului. 

Au fost exprimate mulțumiri pentru suportul umanitar și tehnic oferit Republicii Moldova de către CICR și s-a relevat deschiderea în vederea consolidării parteneriatelor în domenii de interes reciproc.

Foto: Biroul politici de reintegrare

img23002131

img23002131

img23002131

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!