ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Katerina Șoșeva este câștigătoarea concursului de fotografie „Conexiuni de familie” pentru R. Moldova

12:43 | 05.04.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Katerina Șoșeva este câștigătoarea concursului de fotografie „Conexiuni de familie” pentru Republica Moldova. Proiectul său „Sem'ya” (Familia) a fost premiat la gala învingătorilor  în concursul de fotografie „Vecinii UE de la Est – FOTOFESTIWAL”, care a avut loc la Muzeul de Fotografie și Multimedia din Tbilisi, Georgia, informează MOLDPRES.

Concursul de fotografie, finanțat de Uniunea Europeană, a invitat fotografi profesioniști din cele șase țări ale Parteneriatului Estic – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina – să prezinte pentru concurs un set de fotografii pe tema Conexiuni de familie. Câte un fotograf din fiecare țară a câștigat un premiu de 1 000 de euro.

Katerina Șoșeva a lucrat ca manager și florăreasă înainte de a se orienta spre fotografie. Primul său proiect personal de fotografie, „Sem'ya”, a fost realizat în 2017. De atunci a lucrat ca fotografă pentru diverse ONG-uri și mass-media, dar a dezvoltat și noi proiecte personale. Katerina a fost unul dintre cei trei fotografi preselectați din Republica Moldova. 

Cei șase câștigători au fost aleși de o echipă de jurați internaționali dintr-un total de peste 400 de candidaturi inițiale. Dintre aceștia au fost preselectați 18 fotografi - câte trei din fiecare țară - care au fost invitați la evenimentul de decernare a premiilor de la Tbilisi.

Concursul a fost organizat în cadrul programului „Vecinii UE de la Est”, în parteneriat cu Fotofestiwal din Polonia.

Foto: Delegația UE în R. Moldova

img23002768

img23002768

img23002768

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!