ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Finanțelor

13:45 | 07.04.2023 Categorie: Comunicate

Prioritățile pentru colaborarea comună, discutate de ministrul Sirețeanu cu membrii FIA

Chişinău, 7 apr. /MOLDPRES/. Ministrul Veronica Sirețeanu și secretarul de stat al Ministerului Olga Golban s-au întâlnit ieri, 6 aprilie curent, cu membrii Asociației Investitorilor Străini din Moldova (FIA).

În cadrul întâlnirii, participanții și-au exprimat interesul față de planurile, viziunile și strategiile Ministerului Finanțelor pe termen mediu și lung.

Discuțiile au vizat subiecte legate de necesitatea dezvoltării politicilor pentru atragerea investițiilor, crearea și menținerea locurilor de muncă; prevederile noului Cod Vamal al Republicii Moldova; taxa de ambalare, implementarea responsabilității extinse a producătorului și altele.

Părțile au discutat și despre impactul investițiilor străine directe asupra economiei moldovenești, inclusiv contribuția acestora la formarea bugetului de stat, concluzii formulate în Studiul întocmit de Asociație.

Ministrul Sirețeanu și-a exprimat deschiderea față de cooperarea constantă cu businessul și a menționat necesitatea menținerii unui dialog permanent între autorități și comunitatea de afaceri.

La rândul lor, membrii FIA și-au exprimat disponibilitatea de a contribui, prin expertiza și propunerile lor concrete, la ajustarea cadrului investițional existent.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!