Săptămâna Patimilor va fi rece şi ploioasă
13:51 | 10.04.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 10 apr. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat pe parcursul acestei săptămâni ploi, vreme rece şi închisă, transmite MOLDPRES.
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile se prevăd maxime termice de până la 12 grade Celsius, mai frig fiind în nordul ţării, unde mercurul termometrelor nu va urca mai mult de 7 grade de căldură, iar în timpul nopţii va oscila în jur de zero grade.
De asemenea, marţi şi miercuri, în toată ţara se prevăd ploi, cu intensificări ale vântului până la 18 km/oră. Aceleaşi tendinţe meteorologice se vor menţine toată săptămâna, cu excepţia zilei de vineri, când se aşteaptă până la 20 de grade Celsius.
Începând de astăzi, creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, numită și Săptămâna Mare. Săptămâna Patimilor reprezintă ultima săptămână din postul Sfintelor Paști. Totodată, Săptămâna Mare este Săptămâna Deniilor, toate zilele acestei săptămâni fiind considerate, încă de la începuturile creștinismului, mărețe și sfinte și, chiar din seara de Florii, se citesc deniile, slujbe de priveghere care se săvârșesc doar în săptămânile a cincea și a șaptea ale Postului Paștilor.
Foto: SHS