ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rusia susţine că nu a primit nicio propunere de încetare a focului în Ucraina de Paştele ortodox

15:26 | 10.04.2023 Categorie: Externe

Moscova, 10 apr. /MOLDPRES/. Kremlinul nu a primit nicio iniţiativă cu privire la încetarea focului în Ucraina de Paştele ortodox, a transmis luni preşedinţia rusă, potrivit EFE şi TASS, citate de AGERPRES și MOLDPRES.

"Nimeni nu a luat o astfel de iniţiativă. Nu s-a propus" aşa ceva, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Întrebat dacă Moscova intenţionează să propună singură un astfel de armistiţiu, Peskov a precizat că Rusia a mai făcut acest lucru în trecut, dar "s-a lovit de lipsa de voinţă a regimului de la Kiev de a respecta un astfel de regim" de încetare a focului.

Papa Francisc a făcut apel la un armistiţiu de Paşte în Ucraina în obişnuitul său discurs din Duminica Floriilor.

Ortodocşii sărbătoresc anul acesta Paştele pe 16 aprilie.

Conflictul din Ucraina a fost din nou în centrul mesajului rostit de Suveranul Pontif cu ocazia Paştelui catolic, sărbătorit duminică. În binecuvântarea sa 'Urbi et Orbi', Papa Francisc a cerut "ajutor pentru iubitul popor ucrainean" şi "lumină" pentru poporul rus.

Foto: euractiv.com

img23002923

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!