40 de candidați la funcții în CSM au fost evaluați de Comisia Pre-Vetting
14:26 | 12.04.2023 Categorie: Politică
Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. 40 de candidați judecători și non-judecători au fost evaluați de Comisia Pre-Vetting în cadrul concursului pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), comunică MOLDPRES.
Au fost evaluați 28 de candidați judecători, înscriși la concursul organizat de CSM, și 12 candidați non-judecători, admiși la concursul organizat de Parlament. Doar 31 de candidați din cei 40 au parcurs întregul proces de evaluare, întrucât nouă candidați fie s-au retras din concurs, fie nu au depus în termenii stabiliți actele obligatorii prevăzute de lege, fapt ce a dus la nepromovarea evaluării de către aceștia.
Din cei 40 de candidați, cinci judecători și trei non-judecători au promovat evaluarea. La audierile publice desfășurate de Comisia Pre-Vetting au participat 30 de candidați, deoarece doi candidați au solicitat evaluarea fără a participa la proba interviului public.
Dintre cele 32 de decizii de nepromovare a evaluării, 18 candidați judecători și patru candidați non-judecători au contestat deciziile la Curtea Supremă de Justiție. Deocamdată, două dintre contestații au fost soluționate, cu menținerea deciziilor Comisiei Pre-Vetting.