Guvernul lansează Programul Național „Satul European Expres”
12:28 | 26.04.2023 Categorie: Oficial
Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Autoritățile locale vor putea implementa proiecte rapide, cu termen de finalizare de maximum 6 luni, și vor putea rezolva necesitățile urgente ale localităților prin lansarea programului „Satul European Expres”. De asemenea, va fi simplificată procedura de înscriere în concurs a proiectelor de dezvoltare regională și locală, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol Executivului.
În acest sens, Guvernul a aprobat astăzi, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltări Regionale, modificările necesare pentru eficientizarea gestionării mijloacelor financiare ale Fondului național pentru dezvoltare regională și locală (FNDRL).
Astfel, au fost stabilite patru tipuri de apeluri de proiecte, unul din ele fiind inovativ - acesta se referă la apelurile de granturi mici, care se organizează într-un mod simplificat. Noul tip de apel oferă aplicanților posibilitatea să pregătească proiectele în termeni restrânși, cu un set minim de acte și să le depună pentru obținerea finanțării.
De asemenea, în contextul crizei energetice, la domeniul de intervenție „îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare regionale”, a fost introdusă o măsură nouă - eficientizarea energetică a clădirilor publice. Aceasta prevede eficientizarea energetică a grădinițelor, școlilor, spitalelor, azilurilor, orfelinatelor.
„Urmare a completărilor introduse, va fi îmbunătățit semnificativ procesul de organizare a concursurilor pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor”, a subliniat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija.
100 de proiecte din Programul Național „Satul European” au fost deja finalizate, iar aproape 100 de mii de oameni beneficiază de rezultatele acestora. Astfel, peste 20 de mii de persoane au obținut acces la apă potabilă, iar aproape 34 de mii se bucură de iluminat public. Totodată, au fost renovate sau dotate 14 grădinițe, modernizate nouă gimnazii, trei licee și 18 centre culturale.
Foto: Guvern