ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ilan Șor ar putea rămâne fără mandatul de deputat

20:01 | 26.04.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Legislativul va examina proiectul de hotărâre prin care se constată încetarea de drept a calității de deputat în Parlament al lui Ilan Șor. La ședința de astăzi, membrii Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități au aprobat raportul pentru această inițiativă legislativă, comunică MOLDPRES.

Proiectul de hotărâre prevede că un mandat de deputat în Parlament, care aparține Partidului Politic „ȘOR”, ar putea fi declarat vacant.

La 13 aprilie curent, după două zile de dezbateri judiciare, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei în dosarul Șor, care face parte din dosarul „Frauda bancară”, prin care Ilan Șor a fost recunoscut culpabil și a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții in sistemul bancar pe termen de cinci ani. Potrivit deciziei, Ilan Șor urmează să restituie peste 5,2 miliarde de lei (260 mln de euro).

Foto: balkaninsight.com

img23003316

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!