Opt persoane printre care și un fost premier vor ajunge pe banca acuzaților în dosarul concesionării Aeroportului
12:42 | 02.05.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 2 mai. /MOLDPRES/. Opt persoane, printre care un fost premier și un ex-ministrul al Economiei, vor ajunge pe banca acuzaților în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Astăzi, șeful Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a anunțat că dosarul a ajuns pe masa magistraților, iar prejudiciul cauzat statului în acest caz este de peste 392 milioane de lei /circa 20 mln de euro/, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, cei opt riscă închisoare de până la opt ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe o perioadă de până la 15 ani. În acest dosar au fost audiați 20 de martori și au fost examinate mai multe documente, printre care rulaje din bănci din Moldova și de peste hotare, extrase din cutiile de postă electronică, expertize financiare și documente obținute în urma unor comisii rogatorii.
Cei opt printre care fostul premier Iurie Leancă, ex-ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, fostul șef al APP, Tudor Copaci, și fostul director al Aeroportului Petru Jardan ar fi admis nereguli la organizarea concursului pentru concesionarea aerogării și ar fi admis modificarea procentului care urma să revină statului din concesionare, micșorându-l de la 8% la 1%, astfel cauzând prejudicii statului de minim 392 milioane de lei. Astfel, concursul ar fi fost mimat, iar câștigător a fost declarat ilegal o companie afiliată lui Ilan Șor. De asemenea, fostul premier ar fi beneficiat de sume de bani și zboruri cu avioane private de la Ilan Șor, iar Petru Jardan ar fi activat simultan în calitate de director al Aeroportului și administrator al firmei Avia Invest.
Șeful de la PA a menționat că pentru a acoperi prejudiciul cauzat în acest caz, procurorii anticorupție împreună cu ARBI au reușit să aplice sechestru pe bunuri în valoare de 189 milioane de lei în acest dosar, inclusiv pe capitalul social și bunuri ce aparțin companiei Avia Invest și bunuri ce aparțin inculpaților.
Foto: Procuratura Anticorupție