ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pe 21 iunie, odată cu solstițiul a început vara astronomică

14:36 | 21.06.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 21 iun. /MOLDPRES/. Astăzi are loc solstiţiul de vară, care marchează începutul verii astronomice. La această dată este înregistrată cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte a anului, transmite MOLDPRES.

Astfel, durata zilei va fi de 15 ore și 32 minute, iar cea a nopţii de 8 ore și 28 de minute.

Solstițiul reprezintă cele două momente ale anului când soarele se află la cea mai mică, respectiv la cea mai mare înălțime față de Ecuator. După momentul solstițiului de vară, durata zilei iluminate de soare începe să scadă, iar cea a nopții să crească, timp de șase luni, până la 21 decembrie, când este momentul solstițiului de iarnă.

În emisfera sudică a pământului, fenomenul derulează în sens invers. Solstițiul de vară (respectiv de iarnă) nu se produce în fiecare an la aceeași dată și la aceeași oră. În anii bisecți, solstițiul de vară se poate întâmpla să se producă la 20 iunie.

Denumirea de solstițiu - „soarele stă” denotă că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mișcării soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii „nopților albe".

Foto simbol

img23004958

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!