ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zelenski declară că a primit garanţii de securitate, inclusiv din partea unor ţări din afara G7

08:33 | 14.07.2023 Categorie: Externe

Kiev, 14 iul. /MOLDPRES/. Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat joi noapte că are un sprijin internaţional larg pentru consolidarea pe termen lung a apărării Ucrainei, inclusiv din partea unor ţări care nu fac parte din G7, transmite dpa, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

După încheierea summitului NATO din Lituania, miercuri, el a declarat că "şase ţări s-au alăturat deja celor mai mari şapte democraţii din lume cu care am convenit asupra unor garanţii de securitate". Zelenski a menţionat Danemarca, Ţările de Jos, Norvegia, Suedia, Spania şi Cehia.

La summit, Zelenski nu a reuşit în eforturile sale de a obţine o invitaţie pentru ca Ucraina să adere la NATO. Dar a primit angajamente că G7 va continua să ajute la consolidarea apărării Ucrainei pentru a descuraja viitoare atacuri ruseşti.

Pactul G7 prevede asistenţă financiară şi militară pe termen lung pentru Ucraina, inclusiv echipamente moderne pentru forţele aeriene şi navale, notează dpa.

img23005611

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!