ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu susține că aderarea Moldovei la UE depinde, în primul rând, de succesul reformei justiției

12:26 | 14.07.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Șefa statului, Maia Sandu, a afirmat că reforma justiției are rezultate modeste, chiar dacă voința politică și susținerea populară de a schimba lucrurile în acest domeniu sunt mai puternice ca niciodată, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Președintele a menționat că există o rezistență mare din partea unor oameni din sistemul judecătoresc și din instituțiile anticorupție la eforturile de curățare a justiției de elemente corupte și de consolidare a capacității instituțiilor. Dar miza acestor reforme este enormă - fără o justiție dreaptă nu se poate dezvolta economia și, respectiv, nu poate crește nivelul de trai al oamenilor. Fără o justiție adevărată nu putem construi un stat pe deplin funcțional care să poată proteja cetățenii. La fel de important - reforma justiției este condiția primordială pentru aderarea țării la UE. 

Declarațiile au fost făcute la evenimentul de lansare a Proiectului de Reformă a Justiției și Combatere a Corupției (JARA), finanțat cu șase milioane de dolari americani de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).  

Președintele Maia Sandu a mulțumit Administratoarei Adjuncte a USAID, Erin McKee și Ambasadorului SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, pentru sprijinul substanțial, de aproximativ două miliarde de dolari, oferit în ultimele trei decenii de către Guvernul SUA și USAID țării noastre în multe domenii importante, inclusiv în justiție. Șefa statului a apreciat contribuția partenerilor americani și la reforma justiției, inclusiv la procesul de evaluare externă extraordinară a judecătorilor și procurorilor. 

Foto: Președinție

img23005629

img23005629

img23005629

img23005629

img23005629

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!