ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noi reguli pentru membrii partidelor politice declarate neconstituționale

11:57 | 31.07.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 31 iul. /MOLDPRES/. Membrii partidelor politice declarate neconstituționale nu vor putea fi aleși pe o perioadă de la trei la cinci ani de la pronunțarea hotărârii Curții Constituționale. Un proiect de modificare a legislației a fost aprobat astăzi în primă lectură de Parlament, comunică MOLDPRES.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în contextul ajustării cadrului normativ intern referitor la lichidarea partidelor politice, după ce Curtea Constituțională a emis o Hotărâre prin care a declarat Partidul Politic „Șor” neconstituțional și l-a dizolvat.

Proiectul de lege mai conține prevederea că atributele partidelor declarate neconstituționale nu vor putea fi utilizate de către alte partide politice, blocuri electorale sau alți concurenți electorali.

Tot la ședința plenară, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a anunțat că a înregistrat un amendament prin care se stipulează că organul electoral va putea să constate faptele de corupere a alegătorilor și va putea dispune anularea înregistrării candidatului sau a concurentului electoral.

De asemenea, Olesea Stamate a mai propus completarea Codului penal cu două infracțiuni – coruperea politică pasivă (pretinderea, acceptarea sau primirea de către o persoană publică în exercitarea mandatului obținut în rezultatul alegerilor de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă pentru a părăsi o formațiune politică sau pentru a adera la o altă formațiune) și coruperea activă (promisiunea sau oferirea unei persoane publice în exercitarea mandatului obținut în rezultatul alegerilor de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje pentru a părăsi o formațiune politică sau pentru a adera la o altă formațiune politică). Respectiv, coruperea politică pasivă se va pedepsi cu închisoare de până la șapte ani, cu amendă de până la 300 000 de lei, iar coruperea politică activă se va pedepsi cu închisoare de până la șase ani, cu amendă de până la 200 000 de lei. Pentru ambele infracțiuni sunt prevăzute forme agravante.

Foto: Parlament

img23006069

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!